In Legea darului, inca de la inceputul slujirii Mantuitorului, Prea Sfantul Dumnezeu S-a aratat ca fiind un Dumnezeu in trei fete, sau in trei ipostasuri. Chiar de la Botezul Mantuitorului S-a aratat Sfanta Treime la Iordan. Caci Parintele a zis de sus: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit" (Matei 3, 17), Duhul Sfant a pogorat in chip de porumb[el], iar Fiul, intrupat in firea noastra, era in apele Iordanului. Iata de ce Biserica canta: "In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat". [...]

Dar care sunt oare rugaciunile cele mai potrivite pentru Sfanta Treime? [...]

Cea dintai rugaciune, cea mai scurta si mai mantuitoare, este aceasta, pe care o auziti mereu in Biserica: "Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh". Acesta e prima rugaciune catre Sfanta Treime si cea mai scurta si mai dreapta in continutul ei dogmatic, pentru ca prin aceste cuvinte slavim persoanele Sfintei Treimi deopotriva: intai pe Tatal, pricina; al doilea, pe Fiul, Cel nascut mai inainte de toti vecii; al treilea, pe Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede, fiind de un scaun si de o fiinta cu Fiul si cu Tatal.

Si care este rugaciunea de cerere cea mai scurta catre Sfanta Treime? Rugaciunea incepatoare: "Prea Sfanta Treime, miluieste-ne pe noi". Sa o zicem aceasta mereu, acasa si pe drum: "Prea Sfanta Treime, miluieste-ma pe mine, pacatosul (sau pacatoasa)". Si iarasi: "Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh". Acestea le poti zice oricand; si facand asa, te rogi Prea Sfintei Treimi cu rugaciune dreapta si preaputernica.

Dar mai este o rugaciune � nu tare lunga si foarte dreapta in continutul ei dogmatic � alcatuita de Sfintii Parinti ai Bisericii din vechime: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi". Cand zicem "Sfinte Dumnezeule", ne adresam Tatalui; cand zicem "Sfinte tare" � Fiului; cand zicem "Sfinte fara de moarte" � Duhului Sfant. Iar la urma, zicand "Miluieste-ne pe noi", ne inchinam tuturor persoanelor Sfintei Treimi deopotriva, ca Unui Singur Dumnezeu in Treime. Si de aceea aceasta cantare exprima insusi miezul credintei noastre.

Iubitii mei frati, in incheiere va spun numai: oriunde mergeti pe drum, oriunde stati, ziceti catre Sfanta Treime, cu glas sau in gand: "Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treime Sfanta, slava Tie!", si apoi: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi", iar la urma: "Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh". Amin.


(fragmente dintr-o predica rostita in 1968)
Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)

Instantanee

img_0748.png

Evenimente viitoare

No events